Culturavura

Acum ceva timp, vedeam filmul No one knows about persian cats. Pe scurt (pe lung am scris aici), e un fel de documentar despre scena muzicala underground din Iran si despre cat de greu si nasol e pentru iranieni sa mearga la un concert sau sa isi faca o trupa. Am vazut filmul pe nepregatite, fara sa stiu mare lucru despre el, si fara sa stiu prea multe despre Iran. Cand s-a terminat, prejudecatile mi-au soptit suav: “nu e adevarat. Tinerii din Iran nu au cum sa fie atat de cool. Sunt fundamentalisti”. Read the rest of this entry »

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am crescut cu Aer cu Diamante sub perna (la propriu si la figurat vorbind).  Cartea cult a optzecismului romanesc duce o intreaga mitologie personala si literara, lasandu-te, ca cititor, sa-ti imaginezi frumoasa nebunie de la Cenaclul de Luni. Si stai si te intrebi: cum de-a iesit Aer cu Diamante atunci?

Probabil e una dintre cele mai importante carti din literatura romana, care a insemnat un moment important in poezie, care a schimbat si miscat lucrurile.

Dincolo de asta, e o carte misto. Foarte misto! Libera, vie, poezie in stare pura, jucausa, nebuneasca, tinereasca, exuberanta, meditativa, sugestiva, cu viata si seva, care te emotioneaza, spontana si libera.

Poeziile care-mi sunt cele mai dragi de aici:

Aer cu Diamante – Florin Iaru

Moarte luminata ca ziua – Florin Iaru

Femeie, femeie, femeie – Mircea Cartarescu

Sa ne iubim, Chera Mu – Mircea Cartarescu

Atat de rau am fost – Traian T. Cosovei

El – Ion Stratan

Reeditarea ei, dupa 29 de ani, e un eveniment. Asta pentru ca de multe ori uitam ce inseamna poezie.

Se poate spune orice despre Codrescu numai ca nu stie sa povesteasca nu. Andrei Codrescu e un excelent povestitor, care reuseste fara efort (cel putin fara unul vizibil) sa iti construiasca o lume coerenta si fermecatoare, credibila in tot fantasticul ei. Cum bine spunea Umberto Eco, lumea fictionala inseamna incredere si zau ca Andrei Codrescu stie sa o castige.

Andrei Codrescu – Contesa Sangeroasa, Polirom, 2010

Read the rest of this entry »

Dintre toate locurile frumoase in care ai fost, tie iti e doar tocmai de Iran? ma intreaba un prieten. Chiar asa, de ce nu mi-ar fi dor de plajele cu apa turcoaz din Ko Phi Phi, de linistea meditativa de la Angkor Wat dimineata, de castelele Pragai sau de alte locuri care inseamna frumusete in cea mai pura stare?

Cu Iran e altceva. Imi e dor de oameni. Imi e teribil de dor de atmosfera de acolo. Cu prejudecatile media infipte in minte, iti e greu sa crezi ca in Iran sunt cei mai prietenosi si calzi oameni. Ca nu sunt teroristi, ca nu sunt fundamentalisti.Ca au o umanitate pe care multe alte popoare au pierdut-o.

Read the rest of this entry »

M-am lovit de multe ori de situatia asta. Mai primeam cate un text de la vreun prieten cu vise literare, ma mai nimeream intamplator la masa cu un scriitor ce tocmai debutase, mai primeam intrebarea “iti plac poeziile mele de pe blog?” samd.

Ce sa spui? Cum sa spui? De obicei, in astfel de cazuri, te lovesti de texte adolescentine, unde sentimentele au luat-o la vale, s-au umflat si au dat pe afara sau de teribilisme de dragul teribilismelor.

Sunt putine cazuri in care poti spune verde-n fata ca scrie prost. Risti ca tanarul autore ori sa fie complet demoralizat si sa-si bage pana in scris ori sa creada ca n-ai inteles nimic din valtoarea sentimentelor sale. Grea treaba. Read the rest of this entry »

Acum ceva timp Cezar mi-a propus sa-i scriu ceva pentru coperta a patra a cartii pe care urma sa o lanseze – Lil 1.0. N-am pricepu nici pana in ziua de azi de ce. Am scris eu cate ceva, am rescris, am amanat, am intarziat, l-am enervat pe Cezar, am scris iar, tot ca dracu suna. Ce sa scriu despre un volum de poezie care imi placea foarte mult? E crima sa scrii despre poezie fara sa fii nici prea abstract, nici prea intelectual, nici prea simpatic, nici prea, nici foarte.

Dar sa va zic despre autor doua vorbe. E pasionat de noile media, are numai hypertexte in cap, gandeste interactiv si viseaza in pixeli. Lil 2.0 va fi pe iPad. Lil inseamna de fapt poeziile lui scrise in cativa ani, un fel de jurnal personal cu legaturi intre ele.

Asa ca, m-am gandit eu brusc in criza de timp si de idei, de ce sa facem o coperta a patra clasica in care spunem cuvinte frumoase si destepte despre autor si despre carte? Mai ales ca nu se legau cum as fi vrut ci tot imi veneau idei disparate.

Rezultatul? Un tag cloud. Am taguit Lil asa cum mi-a trecut prin cap, pe de-o parte instinctiv, pe de-o parte stiind ce-a fost si ce urmeaza sa fie. Asa a fost cel mai sincer si “mai fara cuvinte in plus”. Probabil e singura carte cu un tag cloud pe post de text de coperta a patra.

Lil pe site-ul editurii CDPL

Site-ul lui Cezar Nicolescu

Pentru cine crede ca s-a invechit cartea un video foarte tare.

E adevarat ca literaturii ii e mai greu sa se adapteze noilor tehnologii si ca atunci cand o face ramane underground, nu primeste recunoastere. Un proiect frumos nascut din intalnirea literaturii cu tehnologia este Le Monde des Montagnes, o carte ce foloseste realitatea augmentata. Mai multe aici.

Vor urma multe posturi despre Iran. Nu cum sa ajungeti acolo, nu pe la ce obiective turistice sa mergeti, nu cat costa sucul de rodii (era sa zic berea) ci despre oameni. Oamenii sunt fenomenali in Iran. Iranul e extraordinar prin complexitate.

Pana atunci, povestea Nedei. Pare usor romantata, dar totusi spune multe despre o tara unde oamenii sunt altfel decat ii vrea regimul.