Stăteam aseară în fața dulapului și mă gândeam în ce să mă îmbrac. Va fi înghesuială? O să-mi fie frig? Nu mă pot duce la revoluție în tricoul cu pisica. Mai bine un hanorac gros și niște Dr Martenși. Bocancii sunt făcuți pentru proteste, au experiență, tradiție, istorie. Eu nu. N-am mai participat la o revoluție deși tare aș fi vrut. Și-un fular și-o căciulă, de frig. Un prieten sugera gumă de mestecat, cică e utilă în cazul lacrimogenelor. Așa să fie? Și-un termos cu ceai ar fi fost bun. Corturi? Pe vremea asta? Nu știm ce înseamnă protestul, n-avem experiență, îl minimizăm.

N-am fost deci în zilele violente ale protestului, plecată din țară fiind și urmărind știrile pe un colț de net.  Mi se părea incredibil, nu credeam că se mai poate protesta în România.

Am plecat aseară cu gândul că voi primi gaz lacrimogen în ochi. De la Națiunile Unite la Universitate a fost suspect de liniște. Părea liniștea dinaintea furtunii. Căutam semnele serii trecute – geamuri sparte, bănci incendiate. Gupuri de jandarmi îmi intersectau calea. Văd un băiat agitat cu tricou cu System of a Down. Apoi văd că e printre primii reținuți de jandarmi.

Ce naiba cauți acolo, ai înnebunit? Totul e o manipulare, n-are nici un sens, sunt huligani, ăia nici nu știu ce vor, tu ce vrei? Erau întrebările de pe mess ale celor care rămâneau acasă. Așa o fi. O fi manipulare, o fi haos. Nici mie nu mi-e foarte clar de ce ies în stradă. Ba e Arafat, ba e comasarea alegerilor, ba e atitudinea unui președinte care crede că își poate permite absolut orice cu oricine (vezi oripilantul episod cu trădarea regelui), ba e un guvern care nu știe pe ce planetă trăiește, ba taxele, ba învățământul varză, ba picioarele băgate în tot ce înseamnă cultură, Roșia Montana, birocrația, corupția, ba una, ba alta. Nici nu știi unde începe și unde, dacă, se termină lista asta. Dar e clar că o listă bine articulată va trebui să apară cât mai curând.

Nu am un motiv concret. E ca într-o relație care nu mai merge. Lucrurile s-au adunat, simți că ceva e profund greșit și că despărțirea e iminentă. Dar ce dragoste a fost! Acum aproape 8 ani ieșeam în stradă la flashmob-uri anti Năstase, la mintinguri pro Băsescu, stăteam cu o mână pe telefon și cu una pe tastatură să trimit mesaje de susținere, împărțeam fluturași. Ce vremuri! Relația noastră însă s-a stricat iremediabil și violent.

Pe cine pui în loc? Habar n-am. Recunosc că ideea unui Ponta sau a unui Antonescu mă sperie și mă dezgustă aproape la fel de rău. La fel și tendința de a politiza protestul ăsta. Nu e vorba de un partid sau altul pentru că, să folosim un truism, sunt toți la fel. Dar astfel de întrebări pierd ideea protestului. Nu e un protest politic. Este sau cel puțin vreau să cred că este un protest civic.

E bine să învățăm și să exersăm niște valori din când în când. Revoltele de acum sunt pentru a le aminti domnilor și doamnelor de la putere că nu sunt singuri în țară. E un semnal de alarmă, un semn de existență. Oameni buni, e prima dată în foarte mulți ani când strigăm cine suntem. Helllooo, suntem și noi aici, mai ușor cu politica pe scări!

Aseară am văzut cel mai complex peisaj uman din ultimul timp. De la hipsteri colorați la galeriști în treninguri, de la șoareci de bibliotecă la doamne ce lăsaseră ciorba pe foc, de la domni revoluționari până la vecinul de la bloc. Toți erau acolo. Și mai cred că nu toți erau manipulați. Erau oameni frumoși acolo, relaxați, care nu veniseră de foame, nici de plicitiseală, ci pentru a apăra niște principii. Și pentru a experimenta cea mai pură formă de democrație – protestul. Erau și dubioși, erau și cocalari dar hey, asta e România! Nu ne plac dubioșii de la Universitate? Păi hai cât mai mulți nedubioși acolo să schimbăm peisajul.

Un tip micuț se uită fix la un altul care stătea liniștit. Băăăăăă, tu ești milițian sub acoperire. Băă, ăsta e milițian! Zi, mă, cine ești! A fost un pas până la a-l lua la bătaie pe prea liniștitul băiat. Paranoia e de toate părțile.

Și jandarmii mi s-au părut ok. Un pic cam prea prezenți, într-o demonstrație tăcută de forță, dar cel puțin eu nu i-am văzut făcând gesturi absurde. Și da, aș fi vrut să intervină dacă ar fi început să-mi zboare pietre pe lângă urechi.

Trebuie să existe un motiv bun ca peste 3000 de oameni să înghețe la minus grade. Diseară să ne îmbrăcăm gros, colorat, frumos și să mergem în Piață. Mulțumim, domnule Băsescu, că ne dai motive să ne amintim că avem conștiință civică!