In lumea backpackerilor intalnesti cei mai interesanti oameni. Vorbind cu ei, viata ta ti se pare un sir plictisitor de intamplari previzibile, intr-un univers din care evadezi ocazional, cand iti permit zilele de concediu.

Sa-i luam pe Rose si Marcin. Au plecat din Japonia si se indreapta spre Polonia. Cu bicicleta. I-am intalnit in Esfahan. S-au cunoscut in Africa, unde Rose facea voluntariat si Marcin, arhitect, era in vacanta. De un an si ceva bicicleau prin lume, prin locuri unde altii nu ar merge nici cu escorta. Acum sunt in Iordania. Dincolo de nebunia aparenta a gestului, va dati seama cat te transforma ca om o astfel de experienta?

Sau Iradu (medic). Algerian ca origine, dupa cativa ani in Cambodgia unde lucra cu bolnavii infectati cu HIV, a ajuns in Liban unde se ocupa de refugiatii irakieni. A stat cativa ani si in India, ca voluntar.

Sau Eddy (cercetator pe ceva cu agricultura ecologica). Povestile lui din Palestina erau fascinante si iti schimbau total perspectiva despre ce se intampla in regiune.  Povesteste despre cei implicati in atacurile sinucigase si ne convinge ca lucrurile nu sunt asa cum par. Vroia sa renunte la job si aproape terminase tot ce era necesar sa deschida o scoala/orfelinat pentru copii in Africa.

Sau Hami. Slab, mic, extrem de agitat, vine din Sao Paolo, dupa ce-a stat vreo doi ani prin Rusia si altii multi prin alte tari. Preda studii orientale la cate o universitate, ca profesor invitat. N-ai zice uitandu-te la el. Mereu e pe drum. E pasionat de dansurile si traditiile popoarelor, fiind un dansator desavarsit.

Sau doi tineri intalniti intr-un tren care renuntasera la joburi foarte bine platite sa predea engleza in suburbiile Bangkok-ului. Sau altii, la fel, care lucrau in suburbiile Phnom Penh-ului, in Cambodgia (unde mi-e greu sa va descriu cum pute. La propriu).

Citand din campanii celebre, “o calatorie este o lectie de viata”. Chiar asa.